Pe măsură ce soarele a răsărit, o picătură de rouă a devenit conștientă de tot ceea ce se afla in imprejurimile sale. Plina de uimire s-a așezat pe o frunză, prinzând lumina soarelui și reflectand-o înapoi. Mândra de frumusețea sa simplă, a fost foarte mulțumita si incantata. În jurul ei a observat si alte picături de rouă, unele pe aceeași frunză și altele pe alte frunze rotunde. Picătura noastra de rouă era insa sigură că era cea mai bună, cea mai specială picătură de rouă dintre toate.

Ah, era atat de bine să fie o picătură de rouă!

Vântul s-a pornit insa și planta a început să se agite, ravasind frunzele. Teroarea a cuprins picătura de rouă în timp ce gravitația a tras-o spre marginea frunzei, spre necunoscut. De ce? De ce s-a întâmplat acest lucru? Lucrurile erau confortabile, oferind atata siguranță, de ce au trebuit să se schimbe totul? De ce? De ce? ,se vaita picatura noastra de roua.

Picătura de rouă a ajuns la marginea frunzei. A fost îngrozita la gandul ca, sigur că va fi zdrobita într-o mie de bucăți cand va ajunge jos, sigur că acela va fi sfârșitul! Ziua abia începuse, iar sfârșitul venise atât de repede. Totul parea  atât de nedrept, atât de lipsit de sens. A încercat cu disperare să facă tot ce a putut pentru a se agăța de frunză, dar nu a avut niciun rost.

În cele din urmă, si-a dat drumul, lasandu-se prada gravitației si cazand catre ceea ce parea să fie o oglindă. O reflectare a ei înșiși părea să  vina spre ea  din ce în ce mai aproape pana cand s-au imbratisat, în cele din urmă...

Și atunci frica s-a transformat într-o bucurie profundă pe măsură ce mica picătură de rouă s-a contopit cu imensitatea care era iazul. Acum, picătura de rouă nu mai exista, dar ea nu a fost distrusă, ci Devenise una cu întregul.

by Peter Hughes

• Ce s-ar întâmpla dacă nu te mai agăți de mica ta poveste și îți permiți să fii îmbrățișat de povestea mai amplă din care facem parte cu toții?
• Lăsați-vă viața să danseze ușor pe marginile Timpului ca roua pe vârful unei frunze. | Rabindranath Tagore