Fotoliul in care stau este destul de confortabil si totusi, ideile-mi zboara ca un roi de albine care-si cauta florile preferate si nu-si gasesc linistea pana nu dau de ele… Iau un creion si-l duc la gura ca intr-un ritual din care trebuie sa se nasca ceva, dar nu se naste nimic pentru ca-n loc de cap, am acum un amalgam de idei si culori care nu se prea inteleg si care-si reproseaza una alteia, te miri ce… Si din toata nebunia asta, e normal ca eu sa nu mai gandesc normal… Mazgalesc pe hartia nevinovata, doua cuvinte dar le recitesc si nu-mi plac si atunci, ca un reflex, apuc hartia, de parca ea ar fi vinovata de golul din mine, si-o mototolesc cu disperare si-o arunc intr-un colt al camerei, in care banuiesc eu ca i-ar sta mai bine. Cu nesimtirea omului care ar face orice decat sa gandeasca, imi arunc ochii pe fereastra si uit sa-i mai aduc inapoi; de fapt, nu stiu daca uit dar, deocamdata, nu vreau… Vreau ca ei sa ramana afara si sa se bucure de tot ce vad si cand se reintorc in camera, sa-mi povesteasca totul. Imi iau obrajii intre palmele mici, cu degetele lungi si fine, si incerc sa ma adun de pe unde m-am imprastiat… Dar nu reusesc ! Nu reusesc pentru ca ochii mi s-au lipit de albastrul cerului iar sufletul, de eventuala primavara. Incerc sa ma ridic ca sa ma apropii de fereastra dar picioarele refuza sa ma asculte, le este prea lene sa se deplaseze cand vreau eu si atunci raman rasturnata in fotoliul comod si astept revenirea sufletului si a ochilor, la ei acasa... In jurul meu pluteste penibilul cotidian si simt ca ma sufoc numai la gandul ca zilele trec disperate unele dupa altele, fara sa-mi aduca nimic nou. Dar o sa am eu grija sa le stirbesc din banalitate cand ochii mei vor reveni plini de frumusete si de albastru. Si am sa omor atunci, zi dupa zi, cu culorile sufletului meu, cu ideile care or sa ma copleseasca si cu muzica pe care am s-o arunc fasii, peste monotonia fiecarei zile care vine si trece. Dar pana-mi revine inspiratia, de care am atata nevoie, imi aprind o tigara si-mi mai fac o cafea si inainte s-o sorb, ma pierd in adancul cestii si rascolesc tot ce pot ca sa-mi ghicesc viitorul, desi habar nu am sa ghicesc in cafea, dar totusi inot pe luciul ei ; ceasca este nefiresc de alba si-mi distrage atentia si ma trezesc lovindu-ma de un damb de zat si nu-mi place prezenta lui, asa ca ies cuminte de unde m-am cufundat si trag din tigara deja arsa pe jumatate, si-mi rog pleoapele sa coboare peste gandul meu obosit si-mi spun ca si maine mai este o zi in care banalul se poate schimba pe un fior de albastru…
CRIM
SHARE:
Articole Recomandate:
CANTEC
Cantec albastru voua va cant ochilor, scantei albe in ceata de mult, dimineata; voua va cant ochilor,...
POVESTEA CELOR TREI CAPRE
Undeva intr-un orasel oarecare de oriunde, intr-o dupa amiaza plictisitoare de duminica,doi prieteni colegi de scoala au avut o idee nebunească. Au adu...
DE CATI PRIETENI AI NEVOIE SA FII FERICIT?
Intr-o zi un tanar invatacel l-a intrebat pe maestrul sau: "Maestre, de cati prieteni are nevoie o cineva in viata, de unul singur sau de mai mu...
Descifrează ACUM Harta Vieții Tale!
Cartea Destinului Tău poate fi comandată în Format Electronic
sau în Varianta Tiparită, pentru a putea fi adăugată la colecția
din Biblioteca ta!
Ea poate fi și un cadou excelent, pentru cineva drag!
Cadoul PERFECT pentru cineva drag: Cartea Destinului tipărită!
